ianuarie 14, 2008

Pesac e comuna

Conform ordinului 58 din 11 ianuarie 2007 prefectul judetului Timis a anuntat ca din data de 12 ianuarie Pesac nu mai este sat ci a fost ridicat la rangul de comuna. Pana la alegerile finale pentru primari, provizoriu au fost numiti Cornel Toma ca primar, iar Iosif Pintea drept viceprimar. Mai jos puteti citi oridinul oficial:

"R O M Â N I A
INSTITUŢIA PREFECTULUI - JUDEŢUL TIMIŞ


ORDIN
privind delegarea atribuţiilor de primar şi viceprimar
la comuna nou înfiinţată Pesac, judeţul Timiş


Prefectul Judeţului Timiş;
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 369 din 21 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 898 din 28 decembrie 2007 privind înfiinţarea comunei Pesac prin reorganizarea comunei Periam, judeţul Timiş;
Având în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 369/2007 precum şi necesitatea gestionării activităţii curente în comuna Pesac;
În temeiul prerogativelor conferite de art. 32 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, emite prezentul

ORDIN

Art.1. Începând cu data de 11.01.2008 şi până la constituirea, potrivit legii, a autorităţilor administraţiei publice locale, se deleagă domnul Toma Cornel pentru a îndeplini atribuţiile de primar la comuna Pesac, judeţul Timiş.

Art. 2. Pentru îndeplinirea atribuţiilor de viceprimar al comunei Pesac, până la constituirea, potrivit legii, a autorităţilor administraţiei publice locale, se deleagă domnul Pintea Iosif.

Art.3. Delegaţii împuterniciţi vor gestiona toate problemele curente, inclusiv realizarea activităţilor prevăzute la art. 4 din Legea 374/2007 şi vor îndeplini atribuţiile referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale în comuna Pesac.
Operaţiunile de predare - preluare se fac pe bază de protocol încheiat între primarul comunei Periam şi domnul Toma Cornel delegat cu atribuţii de primar al comunei Pesac.

Art. 4. Prezentul ordin se comunică:
- Ministerului Internelor şi Reformei Administrative;
- Consiliului Judeţean Timiş;
- Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş;
- Primăriei comunei Periam;
- Mass - Media locală;
- Serviciului financiar contabil, resurse umane şi administrativ;
- Celor în cauză.


PREFECT,
OVIDIU - VIRGIL DRĂGĂNESCU



Timişoara, 11.01.2008
Ordin nr. 58"

Autor: Cristi Mirea
Sursa: Valentin Handro